Treptele disperarii

Aici toata lumea e la fel la prima vedere. Toti americanii poarte pijamale la scoala, beau idiot la petreceri si nu gandesc mai departe de prima intersectie semaforizata. Toti francezii sunt oricand pregatiti de o greva. Toti nemtii fac paine buna. Toti romanii sunt vampiri care l-au cunoscut pe Ceausescu. Toti indienii - timizi. Toti sud-americanii - buni dansatori.

Ei bine, NU! Atunci cand esti la o masa cu 3 americani, o rusoaica, o nemtoaica, o costa ricana, si un francez, americanii, desi nu sunt imbracati in pijamale si sunt extrem de inteligenti, ne vad pe noi, exponatele internationale, ca reprezentative pentru TOATA populatia tarilor din care provenim.

Le explicam ca, statistic, nu se verifica reprezentativitatea, si ca trebuie sa inteleaga odata pentru totdeauna ca suntem unici, sau ca reprezentam cel mult o anumita categorie de oameni, care au trait aproximativ aceleasi experiente si in acelasi context ca si noi in tara de origine. Ca Ekaterina (she goes for Katya) face parte dintr-o familie moscovita care se bucura de bunastare, iar opiniile ei politice trebuie judecate in acest context; ca da, Jonathan a ratat multe cursuri pentru ca era in greva, dar ca asta il face critic la tot ce inseamna revolta; ca nemtii scriu poezii si stiu sa imbratiseze; ca nu toti romanii l-au cunoscut pe Ceausescu. Mai ales cei care s-au nascut dupa '89. Si ca in Romania avem publicitate stradala (oh, da!)