Tramvai. Toate usile - niste guri pline ale unor capcauni ce se bucura de festin. Oamenii - lipiti unii de altii, intr-o comuniune spiritual-urbana cum doar transportul in comun o poate crea. Un singur capcaun e stirb, insa. E stirb la usa care prezinta pe scari doua bucati de...
Aici vine partea dificila. Cum sa le zic? Popular sunt numiti tigani. Corect din punct de vedere al limbii rromani, li se zice romi (care in traducere inseamna OM!). Iar ei isi zic, dupa activitatea neamului din care fac parte, caldarari, aurari, geambasi, florari etc.
Nu am decis inca daca sa fiu sau nu dusman declarat al cuvantului tigan. E o adevarata polemica in presa legata de utilizarea unuia dintre cele doua apelative: rom sau tigan. Dar e o polemica artificiala. Adevarata problema sta in faptul ca exista tramvaie ticsite de oameni, care insa au o usa libera pentru ca pe scari stau alti doi oameni, cu tenul ceva mai inchis la culoare.
Nu miroseau. E important. Argumentul olfactiv ar fi daramat si rationamentul meu, si mare parte din gura capcaunului. Erau doi tineri - un el si o ea - nu foarte bine spalati, dar induiosator de umani. Deshidratat, si probabil pentru ca nu se daduse cu gloss de dimineata, lui i s-a crapat buza pana la sangeare, in timp ce vorbea. Ea, tandra, cu dosul manecii drepte l-a sters, l-a pupat, si l-a luat de mana. Au coborat la urmatoarea statie. Le-am multumit pentru ca, fara sa vrea, imi facusera loc in tramvai.
miercuri, 13 mai 2009
marți, 12 mai 2009
Cat inca esti tanar... Start, dom'le, young!
Am aflat recent despre initiativa unei agentii numita ea, de publicitate, de a sprijini tinerii in initiativele lor de business: cu identitate vizuala, cu strategie de comunicare... Pro bono. Proiectul se numeste Start Young. Filmul de promovare al proiectului este emotionant, inaltator, mobilizator... :)) Da' de unde! E POGO style.
Ma intreb, totusi, daca sunt nebuni sau nu sunt pe craca lor!? Oamenii de la agentia numita de publicitate. Si nu ma refer la filmul de promovare, ci la simplul fapt ca in timp ce majoritatea agentiilor numite, popular, de publicitate, se afla in criza de nervi, la Brandaffair este primavara, pasarelele ciripesc, pajistile au inverzit, raurile curg limpezi la vale... Stiu ei ce stiu, sau nu stiu, dar se fac si ei ca stiu... pare ca, daca stiu, totusi, stiu bine ce stiu!
Ma intreb, totusi, daca sunt nebuni sau nu sunt pe craca lor!? Oamenii de la agentia numita de publicitate. Si nu ma refer la filmul de promovare, ci la simplul fapt ca in timp ce majoritatea agentiilor numite, popular, de publicitate, se afla in criza de nervi, la Brandaffair este primavara, pasarelele ciripesc, pajistile au inverzit, raurile curg limpezi la vale... Stiu ei ce stiu, sau nu stiu, dar se fac si ei ca stiu... pare ca, daca stiu, totusi, stiu bine ce stiu!
Festivalul Filmului European
Imi plac oamenii frumosi. Cui nu-i plac? Un sablon personal in care sa incadrez omul meu frumos nu am, pentru ca inca lucrez la el. Dan Puric are unul gata publicat, si pun pariu ca fiecare dintre voi are propriul om frumos proiectat in minte. Am avut insa ocazia sa vad cativa oameni frumosi in carne si oase weekendul asta, la Studio si la MTR, unde au loc proiectiile din cadrul Festivalului numit al Filmului European http://www.festivalulfilmuluieuropean.ro/
Unul dintre acesti oameni pe care i-am intalnit in oase, mai mult decat in carne, este o batranica. Ea, cu parul plin de pudra, prins la spate, si cu fata botita de nenorocitul timp, venise la cinema alaturi de iubitul ei viguros, bastonul. Filmul: In al noualea cer. O productie nemteasca a unui regizor foarte apreciat, Andreas Dresen. Subiectul: dragostea si sexualitatea dupa 60 de ani. Imagini: foarte explicite. Reactii: rasete infundate si teama de infarct. Noroc de vigoarea bastonului!
O prietena binevoitoare m-a avertizat ca batranii deprima. Mai ales batranii care fac sex. Da, reteta pentru deprimare din acea seara a fost completa: batrana din fata mea, alaturi de cei de pe ecran, intrebandu-se daca nu cumva e ultimul orgasm al vietii lor, si straduindu-se totusi sa nu bage de seama moliciunea corpului, ci petrecerea sentimentelor.
Totusi, am parasit cinematograful entuziasmata, in primul rand pentru ca batranica nu a facut infarct. In al doilea rand, pentru ca sunt convinsa ca stia la ce film vine. Ce om frumos, domnule, ce om frumos!
Unul dintre acesti oameni pe care i-am intalnit in oase, mai mult decat in carne, este o batranica. Ea, cu parul plin de pudra, prins la spate, si cu fata botita de nenorocitul timp, venise la cinema alaturi de iubitul ei viguros, bastonul. Filmul: In al noualea cer. O productie nemteasca a unui regizor foarte apreciat, Andreas Dresen. Subiectul: dragostea si sexualitatea dupa 60 de ani. Imagini: foarte explicite. Reactii: rasete infundate si teama de infarct. Noroc de vigoarea bastonului!
O prietena binevoitoare m-a avertizat ca batranii deprima. Mai ales batranii care fac sex. Da, reteta pentru deprimare din acea seara a fost completa: batrana din fata mea, alaturi de cei de pe ecran, intrebandu-se daca nu cumva e ultimul orgasm al vietii lor, si straduindu-se totusi sa nu bage de seama moliciunea corpului, ci petrecerea sentimentelor.
Totusi, am parasit cinematograful entuziasmata, in primul rand pentru ca batranica nu a facut infarct. In al doilea rand, pentru ca sunt convinsa ca stia la ce film vine. Ce om frumos, domnule, ce om frumos!
luni, 11 mai 2009
Canuta-om-sucit
Povestile pentru copii mi se par o sursa inepuizabila de explicatii pentru ce se intampla in viata de dupa povestile pentru copii. Stiti voi, viata cu filme porno, reviste deocheate, uneori piese de teatru si multe concerte in aer liber.
Alba-ca-zapada este echivalentul visurilor naive ale domnisoarelor, visuri legate de printi, de cai, de... pana la adanci batranete. Scufita rosie este echivalentul drumului profesional, care incepe la cules de ciupercute si care continua, invariabil, in fata lupului. Cenusareasa este povestea de capatai a celor care sunt "soldati" in lupta de clasa... iar Canuta-om-sucit este povestea care prefateaza toooooooate lucrurile cu josu-n sus ce ne dau bobarnace la tot pasul.
Cele mai recente care m-au lovit:
In Piatra Neamt:
- mega-stadionul Ceahlaul, posesor al catorva stele in ierarhia stadioanelor europene, colorat in portocaliu si albastru, asa, ca sa dea bine in campaniile electorale
- 2 ore in care am fredonat cd-uri cu muzica romaneasca a anilor '70 - '90, fara sa gresesc un vers... ce s-o fi intamplat cu mine? Unele dintre ele nu le-am mai auzit de cand purtam o camasuta portocalie, cu cravata albastra, de plastic.
La Delfinului:
- seful de scara care, dupa miros, pun pariu ca face baie in cada plina cu tuica, si care imi spune, dupa ce am iesit de la coafor, sa ma mai pieptan din cand in cand
- proprietarul de apartament, care ne roaga sa nu ne grabim luna asta cu plata chiriei si care ne mai aduce un televizor, pentru ca acela pe care il avem, si pe care nu-l deschidem decat o data pe saptamana... e prea mic.
- tot blandul proprietar, care in tinuta-i obisnuita - camasa perfect apretata si pantaloni fara cuta - aspira timp de 2 ore un covor de 10 m, plin de molii, inainte de a-l da la curatat.
In autobuz:
- desi m-am obisnuit sa inclin capul in autobuz, ca sa vad lucrurile drept, cu unul dintre ele nu merge figura asta: sigur ati fost victime sau martori ai situatiei in care un brav calator sade pe banca din margine, avand banca de la geam libera. Aglomeratie maxima in autobuz. Caldura si petrecere de arome. Cand cineva vrea sa ocupe locul liber, gandind ca astfel va mai elibera culoarul-conserva, bravul calator isi retrage un centimetru picioarele pentru ca persoana care vrea sa scape din conserva, si si cele 6 sacose ale sale, sa urce impreuna pe locul de la geam. Calatorii din fata primesc, inevitabil, cateva lovituri de sacose (norocul lor e ca a venit primavara, criza, si gripa porcina, asa ca sacosele sunt pline de ierburi, si nu de pachete cu carne congelata). Persoana care evadeaza din conserva insa realizeaza ca pentru aceasta actiune ar fi fost necesar sa faca ani buni de echilibristica sau exercitii de mobilitate. Tastatura mea nu ar mai fi scris aceste randuri daca pur si simplu bravul calator ar fi facut o eleganta si deloc solicitanta miscare a pionului pe banca de la geam...
Or mai fi fost in ultima vreme si altele lucruri intoarse, dar uneori suntem si noi insine cu josu-n sus, astfel ca vedem lucrurile ca si cum ar sta in picioare.
Alba-ca-zapada este echivalentul visurilor naive ale domnisoarelor, visuri legate de printi, de cai, de... pana la adanci batranete. Scufita rosie este echivalentul drumului profesional, care incepe la cules de ciupercute si care continua, invariabil, in fata lupului. Cenusareasa este povestea de capatai a celor care sunt "soldati" in lupta de clasa... iar Canuta-om-sucit este povestea care prefateaza toooooooate lucrurile cu josu-n sus ce ne dau bobarnace la tot pasul.
Cele mai recente care m-au lovit:
In Piatra Neamt:
- mega-stadionul Ceahlaul, posesor al catorva stele in ierarhia stadioanelor europene, colorat in portocaliu si albastru, asa, ca sa dea bine in campaniile electorale
- 2 ore in care am fredonat cd-uri cu muzica romaneasca a anilor '70 - '90, fara sa gresesc un vers... ce s-o fi intamplat cu mine? Unele dintre ele nu le-am mai auzit de cand purtam o camasuta portocalie, cu cravata albastra, de plastic.
La Delfinului:
- seful de scara care, dupa miros, pun pariu ca face baie in cada plina cu tuica, si care imi spune, dupa ce am iesit de la coafor, sa ma mai pieptan din cand in cand
- proprietarul de apartament, care ne roaga sa nu ne grabim luna asta cu plata chiriei si care ne mai aduce un televizor, pentru ca acela pe care il avem, si pe care nu-l deschidem decat o data pe saptamana... e prea mic.
- tot blandul proprietar, care in tinuta-i obisnuita - camasa perfect apretata si pantaloni fara cuta - aspira timp de 2 ore un covor de 10 m, plin de molii, inainte de a-l da la curatat.
In autobuz:
- desi m-am obisnuit sa inclin capul in autobuz, ca sa vad lucrurile drept, cu unul dintre ele nu merge figura asta: sigur ati fost victime sau martori ai situatiei in care un brav calator sade pe banca din margine, avand banca de la geam libera. Aglomeratie maxima in autobuz. Caldura si petrecere de arome. Cand cineva vrea sa ocupe locul liber, gandind ca astfel va mai elibera culoarul-conserva, bravul calator isi retrage un centimetru picioarele pentru ca persoana care vrea sa scape din conserva, si si cele 6 sacose ale sale, sa urce impreuna pe locul de la geam. Calatorii din fata primesc, inevitabil, cateva lovituri de sacose (norocul lor e ca a venit primavara, criza, si gripa porcina, asa ca sacosele sunt pline de ierburi, si nu de pachete cu carne congelata). Persoana care evadeaza din conserva insa realizeaza ca pentru aceasta actiune ar fi fost necesar sa faca ani buni de echilibristica sau exercitii de mobilitate. Tastatura mea nu ar mai fi scris aceste randuri daca pur si simplu bravul calator ar fi facut o eleganta si deloc solicitanta miscare a pionului pe banca de la geam...
Or mai fi fost in ultima vreme si altele lucruri intoarse, dar uneori suntem si noi insine cu josu-n sus, astfel ca vedem lucrurile ca si cum ar sta in picioare.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
