...cu banul?
In lista de clisee care tin umanitatea in pozitia in care se afla, l-am gasit pe ala care zice ca unele sanse sunt unice si ca nu trebuie sa pierzi un tren care intra in gara ta, pentru ca poate fi singurul... Iertati-mi lipsa de precizie, dar cand am o dilema si-l vad pe cel din fata mea scotand din arhiva sfaturi de acest soi, mi se taie elanul.
De unde lipsa asta de optimism...? Daca tot am o gara si niste sine, s-or incumeta, totusi, cateva trenuri sa-mi suiere in urechi, nu? Si apoi, daca se intampla, totusi, ca gara sa ramana pustie, de ce trebuie sa traduc asta ca o tragedie? Pot sa o transform in ce vreau eu, in loc sa plang. Cu atat mai bine: mai putin praf, mai putina poluare, mai multa fericire.
Ma dau si eu mareata... pentru ca o solutie nu am. Asa ca ma intorc la lista mea PRO si CONTRA. Daca nici aia nu reuseste sa imi arate calea, recurg la solutia extrema: moneda salvatoare. Si deodata ma prind ca tocmai am impartit posibilitatile in alb si negru. Poate exista totusi si varianta gri...
Pentru necunoscatorii in lemele si dilemele toplicenesti, povestea cu trenul si moneda este legata de un telefon primit astazi de la o reputata institutie care ofera burse peste ocean. Burse de studiu. Burse universitare, masterale, doctorale... Implineste visuri, aduce zambete, construieste povesti de succes. Desi povestea mea a inceput in februarie-martie 2008, si parea ca se terminase si ca decisesem sa cinstesc in continuare doina, dorul si transhumanta, azi am aflat ca pot sa-mi fac bagajul si ca americanii ma vor, oh, da! Si aici intervine trenul. Si moneda. Si lista. Pana luni.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Impotriva inimii degaba mai dai cu banul. Mie mi se pare ca tu cam inclini balanta serios spre a ramane aici. Pe de alta parte, nu-i decat miercuri si multe se pot intampla pana luni...
RăspundețiȘtergereinima are si ea personalitatea ei... s a decis. ma duc, dom'le, peste balta.
RăspundețiȘtergere