Bucurestiul ne-a primit ieri cu tunete si fulgere la intoarcerea dintr-un Cluj prietenos si plin de strazi inguste, de oameni care vorbesc maghiara, de bai unisex si de mancare ieftina. Ne-a impins acolo o dorinta nebuna de a trai sau retrait Festivalul (international) de Film Transilvania. Da, are si Bucurestiul festivaluri cate poftesti. Ii lipseste totusi aura si suflul Clujului. Aoleu! Iar au inceput tunetele. Bine, bine, dupa Deformatiile naucitoare si foarte vii, din Green, DIN BUCURESTI... Gata, s-au oprit tunetele! ...am purces intr-un compartiment cu 6 rafturi in care ne-am petrecut romantic noaptea. Noi, 5 fete nebucurestence, dar bucurestenizate, si un tanar nu prea tanar care dupa accent era... clujan numa'-numa'. A stat in raftul de deasupra mea si parea "de-al casei". Noi nu.
Pana la urma ne-am spalat trauma celor 9 ore (plus intarzierea de 1 ora jumatate din partea CFR) intr-o cafenea din fata cinematografului Republica. Am ales 9 bucati filme de vazut si am purces spre achizitionarea de bilete. Au urmat trei zile in care am reusit sa adorm tocmai la singurul film premiat din lista mea de 9 (Cealalată Irina (Regia Andrei Gruzsniczki, 2008), Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea lungmetraj). Ei hai, nu fiti exigenti cu mine: cinematograful Arta este cel mai comod si mai adormitor cinematograf din cate am incercat.
Am ramas cu flash-uri frumoase din excursia asta. A se retine ca pe parcursul celorlalte proiectii mi-am tinut ochii larg deschisi. Chiar daca unele proiectii au durat pana la 2.30 noaptea, in aer liber: Antichristul lui Lars von Trier a fost una dintre ele. Dupa ce am cumparat hotarate biletul, bucuroase ca inca am mai gasit bilete disponibile, am inceput sa ezitam... suntem fete simtitoare si nu credeam ca rezistam trairilor pe care se stie ca Trier le planteaza in filmele lui (in plus, auzisem ca filmul a creat valuri la Cannes datorita catorva scene inspaimantatoare si stiam ca nu mai pusesem mana pe papusi vreo cativa ani dupa ce vazusem Chuckie...) In final doua dintre noi au ales concertul AB4 in loc de Antichristul, o moneda a ales in locul meu sa-mi infrang temerile in numele artei, iar marea usurare a venit din partea unui partener de vizionare care a reusit sa faca din noi singurul grup care radea in hohote in timp ce toti ceilalti 245 de spectatori stateau nemiscati si incordati. Un film absolut. Trebuia sa urmeze ceva dupa absolut, dar nu gasesc nicicum cuvantul potrivit cu trairile, imaginea, simbolurile, actorii, comicul dramatic si absurdul acestei productii. Am iesit de la film cu muschii incordati. Norocul nostru a fost ca dupa productia lui Trier a urmat un film suedez light, Mamut, care ne-a relaxat muschii si ne-a readus in lumea filmelor care pot fi digerate fara crampe.
La ce ma gandesc la trei zile dupa Antichristul? La fetita de 3-4 ani din fata noastra, adusa de mama ei la film si tinuta pana la sfarsitul proiectiei pe scaun, cu scancete si plans infiorator la final. Ma intreb daca maica-sa o pregateste sa fie regizor sau psihoterapeut...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu