Sunt in fata unui deadline. Ma intreb: ce s-ar intampla daca nu termin? Imi dau seama atunci ca am trait mult pentru a... termina lucruri. Sa termin de mancat, cand eram mica. Sa termin temele seara. Sa termin scoala. Sa termin in pat. Sa termin un proiect. Sa termin sedinta. Sa termin saptamana. Sa se termine frigul!!!!
Cei mai multi traiesc cu iluzia ca traiesc pentru inceputuri. Dar nu, nu! Traim sa terminam. Asteptam finalul. Traim pentru final. Si finalul trebuie sa fie apoteotic, cu usi trantite, cu puncte bine conturate sau chiar cu semne de exclamare. Daca nu terminam, e tragedie.
Ce determina dorinta asta nebuna de a pune punct la lucruri, situatii, conjuncturi, care in fapt sunt si atat, exista pentru ca noi sa invatam ceva din ele, si nu ca sa obtinem un produs finit, ca in cazul unui call-off clasic?
L-am auzit recent pe Marcel Iures rostind “nu ma preocupa popasurile, ci drumul”. Probabil ca exista in codul genetic al oamenilor mari placerea asta, iar noi, restul plebei, trebuie sa ne multumim cu fuga dupa puncte si semne de exclamare. EI, cu textul, cu povestea. NOI, cu semnele de punctuatie.!?...-...!
P.S. Nu am terminat de scris! Nu am terminat de gandit!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu