Sclavi fara lanturi sau un altfel de mit al... pesterii?

Daca intrebi acum un student - fie ca e la Arte, la ASE, la Comunicare, sau la Politehnica - despre optiunile lui profesionale, iar una dintre optiunile pe care i le inaintezi spre bifare ar fi publicitatea, cu greu cred ca vei obtine bifarea pe alta optiune.

Domeniul asta are asa, un fel de aura Hollywoodiana, e un fel de Cutie a Pandorei, pe care multi vor neaparat sa o deschida. Si... multi chiar o deschid! Dupa asta, povestea are trei variante.

Varianta 1: "Deschizatorul" isi interiorizeaza sistemul de agentie, poarta cu el mandria de reprezentant al tagmei peste tot, in metrou, in tren, in autobuz, in club, la scoala (oh, mai ales la scoala!), in grupul de prieteni.... Si odata cu mandria, si lanturile imaginare care leaga mandria asta de el. Sunt insa niste lanturi moi, usor flexibile, frumos mirositoare, care creeaza o placuta dependenta. Dependenta de brefuri, insighturi, meeting reports, status reports, debriefing, vizite la client, pitchuri si tot felul de astfel de minuni care il fac sa se simta semizeu. Ce nu stie "deschizatorul nr. 1"? Ca intr-un fel sau altul el se pierde, se anuleaza, isi da Delete. Ba nu, isi da Shift+Delete. Dar ii place. Se uita pe el. Se da in totalitate. Se da valorilor agentiei. Totul, pentru premii de festival. Totul, pentru un client fericit. Totul, pentru recunoastere in presa de M&A, pentru a ajunge venerat de studenti, pentru a face bani si pentru a putea sa-si cumpere o casa de vacanta la care nu va avea timp sa ajunga, sa aiba prieteni doar in agenda telefonica, sa aiba familie doar pe buletin si din cand in cand, sa poata avea o relatie amoroasa bazata pe sex si pe discutii care incep si se termina cu... "am muncit mult la spotul asta".

Varianta 2: "Deschizatorul nr. 2" poarta aceleasi lanturi ca si cel din varianta nr. 1. Diferenta sta in faptul ca ochelarii de cal care faceau in povestea anterioara sa miroasa frumos lanturile... sunt un pic defecti. In consecinta, personajul observa ce e in jur, isi da seama ca se pierde incet, incet... pe el, pierde detaliile propriei vieti, pierde momente, pierde oameni, pierde aerul de afara in favoarea aerului conditionat de birou, pierde lumina de zi pentru aceea a neoanelor colorate din agentie. Ramane insa pe loc, intre briefuri, dead-line-uri si status reports. Se complace, si ca solutie de compromis isi justifica "ramanerea" cu ridicarea in slavi a minunatului domeniu al publicitatii, cu slavirea vietii de agentie... Si uite-asa ajung la urechile bietilor studenti osanale de advertising care nu sunt decat scuze ale unor sclavi neputinciosi sa vada, sa zica nu, sa se traiasca...

Varianta 3: "Deschizatorul nr. 3" reuseste sa inchida cutia la timp. Si se recastiga. Se reconstruieste. Se redefineste pe sine ca fiinta umana libera si mai ales sincera cu ea insasi. Isi recunoaste limitele si alearga in afara, acolo unde poate sa arunce lanturile si, acolo unde tot raul vine din exterior spre interior si nu din interior si mai spre interiorul fiintei sale. Deodata, are voie sa greseasca. Are voie sa se opreasca. Are voie sa fie trist, sa rada isteric sau zica nu. Totul, pentru ca acest al treilea personaj intelege ca era vorba de un cerc vicios. Ca traia intr-un mediu al orgoliilor, intr-un joc al autoconfirmarii mincinoase, intr-un loc de unde el si oricine poate sa plece, dar prea putini o fac datorita mirajului robiei. Oamenilor le place sa fie sclavi, doar pentru ca asa pot visa sa fie stapani, desi nu toti sunt capabili sa se stapaneasca prin ei insisi.

Orice asemanare dureroasa cu persoane reale nu trebuie decat sa va duca cu gandul la un mare DE CE.