Un sfert de trait

Himalaya si escaladatul muntilor mi s-a parut intotdeauna maximum de extrem de exceptional de teribil si extraordinar, asta dupa saritura cu parapanta de la mii de metri altitudine (sunt oameni de saizeci de ani care fac asta: urca ei singuri pe munte, gasesc un loc bun - vale suficient de adanca - dar pentru ca vantul nu e atat cat trebuie de puternic, raman agatati de stanci pustii, deasupra unui ghetar, si sunt intamplator ridicati de pe stanci de alti alpinisti aflati in trecere catre un "optimiar"!!!)

Nu e un vis prost regizat. E intamplat. Am fost sambata la Brasov si m-am intalnit cu un ghem de femeie cu un suflet cat un munte. Un om frumos, un om cu imi place mie. La varsta de... peste 56 de ani si un metru 56, urcase mai mult de 60.000 de metri in inaltime si mai vroia un 8.000. In Himalaya. Doar femei. Primele femei in expeditie exclusiv romaneasca pe un optimiar. Prima femeie romanca pe un optmiar. Asta planuia femeia-ghem-de-aur. Am iubit-o din prima clipa. Am iubit-o pentru universul ei care a nascut astfel de "dorinti". Am iubit-o pentru puterea de a lupta cu muntele. Pentru puterea de a demonstra ca noi, cei de jos, traim un sfert din cat ne e dat sa traim. Respiram un sfert din cat ne e dat sa respiram. Vedem un sfert din cat ne e dat sa vedem. Simtim un pic mai mult, dar si simturile se atrofiaza. Visam un pic mai mult, dar avem visuri din ce in ce mai mucegaite. Da-i cu clor si ia muntele in piept! Da-i cu clor si afla ca podiumul nu e ocupat, ca sansele nu sunt inramate si nu au marginire! Da-i cu clor si traieste odata, fara sa te mai prefaci ca ai poveri nemasurate, ca nu ai timp, ca nu ai putere. Lasa scuzele, ia-te si cand simti ca nu mai poti, gandeste-te la o femeieghemdeaur care straluceste pe munti, care straluceste in avalanse, care nu face altceva decat sa isi foloseasca toata energia umana pe care cu totii o avem. E ca si cum am sta langa o usa deschisa plangand ca e incuiat. Ce incuiati, domnule, ce incuiati!